toate sectiunile

Americanii testează gloanţe ghidate laser

1 feb 2012

Inventat de inginerii americani de la Sandia National Laboratories, glonţul ghidat laser este capabil să vireze singur în cazul în care ţinta se află în mişcare, putând lovi precis până la o distanţă de 2 kilometri.

Americanii testează gloanţe ghidate laser

După cum se poate observa din imaginea de mai sus, traiectoria glonţului este vizibilă datorită unui led care stă aprins până la impactul cu ţinta vizată. Armata SUA nu vrea ca inamicii să vadă gloanţele venind spre ei, ci vrea să vadă, in teste, cum îşi schimbă traiectoria glonţul, în cazul în care ţinta se deplasează după tragere.

Inginerii de la Sandia declară că în simulările pe calculator, la o distanţă de 1.000 de metri, un glonţ normal poate rata cu până la 9 metri ţinta, în timp ce glonţul lor ghidat laser are o marjă de eroare de 0,2 metri.

Produsul lor are o lungime de 10 cm şi este echipat cu un senzor optic in vârf pentru a detecta ţintirea cu raze laser. Senzorul transmite informaţiile către circuitele electronice pentru ghidare şi control care folosesc un procesor pe 8 biţi ca să coordoneaze servomotoarele din coada glonţului. Aceste servomotoare ghidează eleroanele pentru a imprima direcţia către ţintă.

Aşa arată glonţul care se ghidează singur în aer

Inginerii au fost nevoiţi să renunţe la mişcarea de rotaţie a glonţului normal pentru a-l putea ghida spunând însă că modelul lor se comportă mai mult ca un dart, având centrul de greutate în faţă şi folosind eleroane pentru ghidare.

La momentul actual, prototipul celor de la Sandia atinge viteze de până la 730 de m/s, folosind praf de puşcă convenţional insă aceştia consideră ca îi pot îmbunătăţi viteza, folosind praf de puşcă special (pentru a ajunge la valori de aproximativ 900 m/s).

Autor:
Aurel Galice
Sursa:
Sandia
Sursa-foto:
Sandia
Taguri:
armata sua, glonţ, ghidare laser, traiectorie
Urmareste Apropo.ro prin:
rss
mobile
Citeste si alte articole pe aceeasi tema
COMENTARII Comenteaza
  • Nu exista comentarii
COMENTEAZA
Eroare: Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!
Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!