Top 10: Filme horror pentru Halloween (Video)
- Articol
- Video
- Foto
- Comenteaza
- Sondaj
Iti prezentam o lista cu filme horror pentru Halloween, care exclude clisee precum "Poltergeist" sau "The Ring".

Filme precum "Psycho", "The Ring", "Poltergeist" sau "Nightmare on Elm Street" sunt cateva dintre cliseele genului horror, pe care le-am evitat in lista propusa pentru Halloween.
Probabil ca te-ai saturat de filme horror in care sunt abordate teme clasice, care faceau furori in anii '50 - '60.
Inainte de a prezenta topul celor 10 filme pe care ti le propunem pentru Halloween, amintim titlurile a doua productii recent aparute pe care ar fi bine sa le eviti:
"Jennifer's Body" (2009) - actiunea se petrece intr-un liceu american, unde cea mai sexy eleva se transforma in demon si isi ucide colegii de sex masculin.
"Drag Me To Hell" (2009) - prezinta povestea clasica a batranei vrajitoare care dezlantuie fortele raului in urma unui blestem.
Filme horror pentru Halloween:
10. Lat den ratte komma in (2008)
Regizor: Tomas Alfredson
Distributie: Kare Hedebrant, Lina Leandersson
"Legaturi de sange" prezinta povestea lui Oskar, un baiat de 12 ani, batjocorit zilnic de colegii sai de scoala. Obisnuit cu singuratatea, baiatul isi petrece timpul liber citind, decupand articole cu crime din ziare si imaginandu-si cum isi ucide colegii. Oskar se imprieteneste cu o fata, pe care o place dar despre care nu stie initial ca este vampir.
Lat den ratte komma in - Trailer
Lat den ratte komma in - Trailer de pe tare.ro
9. Sick Nurses (2007)
Distributie: Libby Brien, Philip Hersh
Regie: Piraphan Laoyont, Thodsapol Siriwiwat
"Suay Laak Sai" este un horror tailandez care prezinta cazul a sapte asistente medicale si al unui doctor care se ocupau cu vanzarea cadavrelor unor oameni pe care ii ucideau cu sange rece. Cand una dintre asistente afla ca medicul, cu care ar fi trebuit sa se casatoreasca, are o relatie cu sora ei, isi ameninta colegele ca va dezvalui totul despre activitatile lor diabolice. Cuprinse de teama, asistentele isi ucid colega, dar spiritul ei revine pentru a se razbuna.
Sick Nurses - Trailer
Sick Nurses - Trailer de pe tare.ro
8. Paranormal Activity
(2007)
Distributie: Katie Featherston, Micah Sloat
Regie: Oren Peli
Un cuplu fericit se muta intr-o noua casa, care la inceput pare locuinta ideala pentru doi indragostiti. In scurt timp, insa, cei doi devin convinsi ca acel spatiu ascunde prezente demonice, care le vor face viata un calvar. La ora actuala filmul este prezentat drept "cel mai infricosator al anului". Anumite scene trimit cu gandul la Blair Witch Project, pentru ca uneori actiunea pare ca se petrece live, datorita echipamentului pe care tinerii il instaleaza pentru a surprinde activitatile paranormale din casa.
Paranormal Activity - Trailer
Paranormal Activity de pe tare.ro
7. The Hills Have
Eyes (2006)
Distributie: Aaron Stanford, Kathleen Quinlan
Regie: Alexandre Aja
Este un remake al filmului cu acelasi nume, regizat de Wes Craven in 1977. Filmul urmareste cazul familiei Carter care devine tinta unor mutanti canibali, dupa ce ramane blocata in desert in urma unei defectiuni aparute la masina pe care o conduceau. Desi Aja s-a straduit sa realizeze un scenariu bun, filmul original este mai reusit decat remake-ul. Elementele forte ale productiei din 2006 sunt scenele explicite, cu adevarat teatrale si finalul socant.
The Hills Have Eyes - Trailer
The Hills Have Eyes - Trailer de pe tare.ro
6. Hostel
(2005)
Distributie: Jay Hernandez, Derek Richardson
Regie: Eli Roth
Filmul este un mix de fapte dintre cele mai terifiante legate de natura umana si de lumea care ne inconjoara, adunate din multe cazuri imposibil de crezut, dar adevarate, despre traficul de carne vie, crima organizata la nivel international si turismul sexual.
Hostel - Trailer
Hostel - Trailer de pe tare.ro
5. The Texas Chainsaw Massacre (2003)
Distributie: Jessica Biel, Jonathan Tucker
Regie: Marcus Nispel
Este un remake al filmului cu acelasi nume, din anul 1974, realizat dupa un caz real. Pe 20 august 1973, politistii au ajuns la o ferma texana, proprietatea lui Thomas Hewitt, fost jupuitor de capete de la abatorul local din Tinutul Travis. In aceasta resedinta izolata au fost gasite resturile a 33 persoane macelarite - o descoperire cumplita, care a socat si ingrozit intreaga natiune. Inca se considera ca acesta a fost cel mai celebru caz de omor in masa al tuturor timpurilor. Ucigasul, cunoscut sub numele Leatherface, obisnuia sa poarte pe fata masti realizate din pielea victimelor sale. Singurul supravietuitor al acestui macel a spart tacerea, relatand povestea reala a intamplarilor derulate pe o autostrada pustie din zona rurala a Texasului, locul unde cinci tineri s-au trezit urmariti de un maniac inarmat cu un fierastrau electric.
The Texas Chainsaw Massacre - Trailer
The Texas Chainsaw Massacre - Trailer de pe tare.ro
4. Necromancer (2005)
Distributie: Chatchai Plengpanich, Akara Amarttayakul
Regie: Piyapan Choopetch
"Jom kha mung wej" este un film tailandez, bazat pe un caz real, din 2006, in care niste politisti au ucis cativa traficanti de droguri si s-au confruntat cu o serie de intamplari bizare provocate de unul dintre infractori, un fost politist devenit criminal feroce, inzestrat cu abilitati necromantice. El reusise sa scape din inchisoare cu ajutorul unui paznic, caruia ii putea controla gandurile.
The Necromancer - Trailer
The Necromancer - Trailer de pe tare.ro
3. Wolf Creek
(2005)
Distributie: John Jarratt, Cassandra Magrath
Regie: Greg Mclean
Filmul este bazat pe fapte reale si reda cazul a doua tinere britanice, pasionate de drumetii, care se pregatesc pentru o calatorie cu masina, alaturi de un australian. Cei trei pornesc la drum si daca initial traseul este monoton, problemele apar si se tin lant imediat ce ei ajung in parcul national Wolf Creek. Dupa ce masina li se strica si raman blocati in pustietate, cunosc un barbat "binevoitor" care ii ajuta sa isi continue drumul. La un moment dat, ei poposesc intr-un loc retras, unde fac focul si adorm. Dimineata, tinerii se trezesc drogati si separati unul de celalalt, iar mai tarziu isi dau seama ca misteriosul barbat care ii ajutase nu era nici pe departe un tip placut.
Wolf Creek - Trailer
Wolf Creek - Trailer de pe tare.ro
2. Martyrs
(2008)
Distributie: Juliette Gosselin, Robert Toupin
Regie: Pascal Laugier
Tanara Lucie porneste in cautarea celor care au abuzat de ea in copilarie si incearca sa se razbune pe acestia cu ajutorul prietenei ei, si ea victima a abuzurilor sexuale. Cele doua pasesc insa pe un taram teribil al depravarii, in care ajung victimele propriilor deziluzii. Totul culmineaza cu momentul in care prietena lui Lucie va experimenta aceeasi senzatie pe care aceasta o simtise la varsta de 12 ani, cand cazuse pe mainile monstrilor care o mutilasera psihic.
Martyrs - Trailer
Martyrs - Trailer de pe tare.ro
1. Cannibal Holocaust (1980)
Distributie: Robert Kerman, Francesca Ciardi
Regie: Ruggero Deodato
Este un film socant si controversat, in regia lui Ruggero Deodato, filmat in padurea Amazonului. Acesta prezinta povestea unui antropolog care initiaza o actiune de salvare intr-o jungla sud-americana, pentru a afla ce s-a intamplat cu o echipa de patru tineri care disparusera cu doua luni in urma, in timp ce filmau un documentar despre triburile canibale. Harold Monroe porneste pe urmele acestora si le gaseste ramasitele precum si o parte din materialele pe care ei le inregistrasera pentru documentar. Profesorul afla astfel ca tinerii isi realizasera documentarul torturand aborigenii din jungla amazoniana si descopera totodata in ce moduri oribile si-au pierdut vietile.
Cannibal Holocaust - Trailer
Cannibal Holocaust - Trailer de pe tare.ro
- Autor:
- Alina Boicu
- Sursa:
- Wikipedia
- Sursa-foto:
- declinegothica.co.uk
-
AndreEA: "In spatele sanilor e un om ce gandeste" (Exclusiv)
AndreEA da cartile pe fata, in exclusivitate la Apropo.ro. Astazi ai prima parte din cele trei ale interviului!
-
Piesa "This Is It", furata de Michael Jackson in anii '80 (Video)
Dupa ce noua melodie a lui Michael a fost lansata pe internet, artistul Paul Anka sustine ca "This Is It" ii apartine.
-
Printesele din basme dau piept cu realitatea (Poze)
Iti propunem un exercitiu de imaginatie prin care sa creezi scenarii moderne pentru cateva povesti clasice.










EUR
USD