Eurovision 2012: Selecţia naţională va fi pe 10 martie
- Articol
- Video
- Foto (2)
- Comenteaza
- Sondaj
TVR a anunţat înscrierile pentru Eurovision 2012, anunţând că selecţia naţională va avea loc pe 10 martie şi propunând o listă cu artiştii pe care îi recomandă pentru participarea la concurs.
TVR a dat startul înscrierilor pentru Eurovision 2012, anunţând că selecţia naţională va avea loc pe 10 martie. Lista cu artiştii propuşi de TVR pentru participarea la concurs este publicată pe site-ul www.tvr.ro/eurovision şi cuprinde, în prezent, 84 de nume de artişti, fiind în continuare deschisă. Lista publicată acum de TVR este rezultatul completării unei liste folosite şi anul trecut de organizatorii Eurovision.
În perioada 6 - 23 februarie, autorii de creaţii muzicale originale (versuri şi muzică) sunt invitaţi să înscrie melodiile conform regulamentului publicat pe www.tvr.ro/eurovision.
Piesa câştigătoare va participa în prima semifinală Eurovision pe 22 mai la Baku, Azerbaidjan. Finala internaţională Eurovision are loc anul acesta pe 26 mai, tot în capitala Azerbaidjanului, Baku.
Hotel FM (Eurovision 2011)
Autorii care doresc să reprezinte România la Eurovision 2012 pot trimite pe adresa TVR sau pot depune la Registratura TVR un plic închis cu următoarele documente: un CD, MD sau DAT conţinând varianta finală a piesei şi o versiune negativ, fără vocea solistului, pentru karaoke. Plicul trebuie să conţină următoarele informaţii legate de piesă: titlul, numele compozitorului (compozitorilor), numele autorului (autorilor) versurilor, numele producătorului (publisher-ului), dacă există.
Melodia nu trebuie să fi fost lansată comercial şi/sau interpretată public (integral sau parţial) înainte de 1 septembrie 2011. Depunerea pieselor la Registratura TVR (intrarea din strada Ermil Pangrati) se poate face între orele 8.00 - 20.00, iar expedierea prin poştă trebuie realizată până la data de 23 februarie (data poştei).
Piesele înscrise în concurs nu trebuie să depăşească trei minute, iar vârsta minimă a interpreţilor nu poate fi mai mică de 16 ani împliniţi la data finalei internaţionale. Informaţii suplimentare pot fi găsite pe www.tvr.ro/eurovision, secţiunea Regulament.

Finala Eurovision 2011 a fost castigata de Ell & Nikki, din Azerbaidjan
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 56 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este "Tornero", compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.
Trupa Hotel FM, reprezentanta României la Eurovision 2011, s-a clasat pe poziţia 16-17, la egalitate cu Rusia, în concursul a cărui finală a avut loc la Düsseldorf Arena din Germania.
Citeşte mai multe despre "EUROVISION 2012: Selecţia naţională va fi pe 10 martie", pe Mediafax.ro
- Autor:
- Gabriela Voicu
- Sursa:
- Mediafax
- Sursa-foto:
- Mediafax
-
Inna vrea sa reprezinte Romania la concursul Eurovision
Inna se gandeste serios sa intre in concursul Eurovision ca reprezentanta a Romaniei, insa nu in acest an.
-
De ce n-a pocnit biciul la Eurovision
Cu o piesa mai degraba pretabila unui generic decrepit al unei emisiuni plictisitoare, Romania a fost pusa la colt de iubitorii de muzica din Europa.
-
Eurovision 2011: Romania s-a calificat in finala!
A doua semifinala a concursului Eurovision 2011 a avut loc joi seara, in Dusseldorf, Germania. Romania este reprezentata de trupa Hotel FM, cu piesa "Change".













EUR
USD