Boala contagioasa din Afganistan - provocata de o bacterie
18 mai 2002
PRAGA, 18 mai (MEDIAFAX) - Boala contagioasa de care sufera militarii britanici staţionaţi la baza Bagram, din centrul Afganistanului, este "o dizenterie provocata de bacteria shigella", afirma comandantul spitalului militar ceh instalat la Kabul, citat de cotidianul praghez "Dnes", relateaza AFP.
"Nu e nici un mister", adauga comandantul spitaluilui militar ceh, colonelul Jindrich Sitta.
El susţine ca bacteria respectiva provoaca o boala infecţioasa care se manifesta prin inflamarea mucoasei colonului. Aceasta boala, care poate dura mai multe saptamîni, apare în ţari în care condiţiile de igiena sînt precare şi se raspîndeşte prin intermediul apei sau al mîinilor murdare şi prin dejecţii de la persoanele bolnave.
În perioada în care spitalul britanic de la baza Bagram se afla în carantina, spitatul ceh situat în apropiere de Kabul se va ocupa, începînd de luni, de militarii din cadrul coaliţiei raniţi sau bolnavi, a precizat colonelul Sitta.
Trei militari britanici mai prezentau, vineri, simptomele bolii - febra, varsaturi şi diaree. Peste 300 de soldaţi britanici se afla în carantina la baza din Bagram, unde a fost semnalata pentru prima data apariţia acestei boli.
MEDIAFAX
- Articol
- Video
- Foto
- Comenteaza
- Sondaj
PRAGA, 18 mai (MEDIAFAX) - Boala contagioasa de care sufera militarii britanici staţionaţi la baza Bagram, din centrul Afganistanului, este "o dizenterie provocata de bacteria shigella", afirma comandantul spitalului militar ceh instalat la Kabul, citat de cotidianul praghez "Dnes",
PRAGA, 18 mai (MEDIAFAX) - Boala contagioasa de care sufera militarii britanici staţionaţi la baza Bagram, din centrul Afganistanului, este "o dizenterie provocata de bacteria shigella", afirma comandantul spitalului militar ceh instalat la Kabul, citat de cotidianul praghez "Dnes", relateaza AFP.
"Nu e nici un mister", adauga comandantul spitaluilui militar ceh, colonelul Jindrich Sitta.
El susţine ca bacteria respectiva provoaca o boala infecţioasa care se manifesta prin inflamarea mucoasei colonului. Aceasta boala, care poate dura mai multe saptamîni, apare în ţari în care condiţiile de igiena sînt precare şi se raspîndeşte prin intermediul apei sau al mîinilor murdare şi prin dejecţii de la persoanele bolnave.
În perioada în care spitalul britanic de la baza Bagram se afla în carantina, spitatul ceh situat în apropiere de Kabul se va ocupa, începînd de luni, de militarii din cadrul coaliţiei raniţi sau bolnavi, a precizat colonelul Sitta.
Trei militari britanici mai prezentau, vineri, simptomele bolii - febra, varsaturi şi diaree. Peste 300 de soldaţi britanici se afla în carantina la baza din Bagram, unde a fost semnalata pentru prima data apariţia acestei boli.
MEDIAFAX









EUR
USD
i
« Raspunde