Poezii de Adrian Paunescu: cele mai frumoase versuri ale lui Adrian Paunescu

Poetul Adrian Paunescu a incetat din viata in aceasta dimineata. Pana la cei 67 de ani ai sai, poetul a scris numeroase versuri pline de adevar, dragoste si daruire.

Adrian Paunescu, decedat in dimineata zilei de 5 noiembrie, a stiut sa traiasca prin cuvinte, printre versuri si prin daruirea lor publicului.Constient de existenta omului pe Pamant, Adrian scria in poezia "Ruga pentru parinti": "Dar de ce priviti asa,/ Fata mea si fiul meu, /Eu sunt cel ce va urma/ Dragii mei ma duc si eu".

Adrian Paunescu si-a asumat mereu responsabilitea veridicitatii scrierilor sale, chiar daca de cele mai multe ori a fost criticat pentru acest lucru.

Poetul basarabean ne-a lasat acum noua munca sa de-o viata. Scrierile menite sa reflectam asupra vietii in care traim.

Printre poeziile cunoscute ale poetului Paunescu se numara: "Ruga pentru parinti", "Totusi, iubirea", "Cine iese ultimul din tara", "Basarabia pe cruce" sau "Pastel de toamna".

Poezii de Adrian Paunescu:

"Ruga pentru parinti"

"Enigmatici si cuminti,

Terminandu-si rostul lor,

Langa noi se sting si mor,

Dragii nostri, dragi parinti.

Chiama-i Doamne inapoi

Ca si-asa au dus-o prost,

Si fa-i tineri cum au fost,

Fa-i mai tineri decat noi.

Pentru cei ce ne-au facut

Da un ordin, da ceva

Sa-i mai poti intarzia

Sa o ia de la inceput.

Au platit cu viata lor

Ale fiilor erori,

Doamne fa-i nemuritori

Pe parintii care mor.

Ia priviti-i cum se duc,

Ia priviti-i cum se sting,

Lumanari in cuib de cuc,

Parca tac, si parca ning.

Plini de boli si suferind

Ne intoarcem in pamant,

Cat mai suntem, cat mai sunt,

Mangaiati-i pe parinti.

Parintii poetului Adrian Paunescu: Floarea si Constantin

E pamantul tot mai greu,

Despartirea-i tot mai grea,

Sarut-mana, tatal meu,

Sarut-mana, mama mea.

Dar de ce priviti asa,

Fata mea si fiul meu,

Eu sunt cel ce va urma

Dragii mei ma duc si eu.

Sarut-mana, tatal meu,

Sarut-mana, mama mea.

Ramas bun, baiatul meu,

Ramas bun, fetita mea,

Tatal meu, baiatul meu,

Mama mea, fetita mea."

"Totusi, iubirea"

Si totusi exista iubire

Si totusi exista blestem

Dau lumii, dau lumii de stire

Iubesc, am curaj si ma tem.

Si totusi e stare de veghe

Si totusi murim repetat

Si totusi mai cred in pereche

Si totusi ceva sa-ntamplat.

Pretentii nici n-am de la lume

Un pat, intuneric si tu

Intram in amor fara nume

Fiorul ca fulger cazu.

Motoarele lumii sunt stinse

Retele pe cai au cazut

Un mare pustiu pe cuprins e

Trezeste-le tu c-un sarut.

Acum te declar Dumnezee

Eu insumi ma simt Dumnezeu

Continua lumea femeie

Cu plozi scrisi in numele meu.

Adrian Paunescu

Afara roiesc intunerici

Aici suntem noi luminosi

Se cearta-ntre ele biserici

Facandu-si acelasi repros.

Si tu si iubirea exista

Si moartea exista in ea

Imi place mai mult cand esti trista

Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele

Cu capul ma sprijin de cer,

Tu esti in puterile mele,

Desi inchizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,

Ma-ntorc la silaba dintai,

Praval peste tine padurea:

Adio, adica ramai.

Si totusi exista iubire

Si totusi exista blestem

Dau lumii, dau lumii de stire

Iubesc, am curaj si ma tem."

"Iertarile"

tu sa ma ierti de tot ce mi se-ntampla

ca ochii mei sunt cand senini cand verzi

ca port ninsori sau port noroi pe tampla

ai sa ma ierti altfel ai sa ma pierzi

vad lumea prin lunete maritoare

si vad gradini cu arme mari de foc

sub mana mea deja planeta moare

si in urechi am continentul rock

"Iertarile"

ai sa ma ierti ca sunt labilitate

ca trec peste extreme fulgerand

ai sa ma ierti preablanda mea de toate

eu sunt nemuritorul tau de rand

ai sa ma ierti ca nu pot fara tine

si daca n-ai sa poti si n-ai sa poti

mie pierzandu-te-mi va fi mai bine

eu tristul cel mai liber dintre toti

si cum se-ntampla moartea sa le spele

pe toate-nobilandu-le fictiv

ai sa te-apleci deasupra mortii mele

si tot ai sa ma ierti definitiv

ai sa ma ierti in fiecare noapte

si-am sa te mint in fiecare zi

si cat putea-va sufletul sa rabde

cu cat iti voi gresi te voi iubi"

Iata si versurile ultimei poezii scrise de Adrian Paunescu, pe data de 31 octombrie, pe cand se afla internat in spital:

"De la un cardiac, cordial"

"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care ma gasesc de vreme lunga,

Consider ca e-un gest profund moral / Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.

Ma monitorizeaza paznici minimi / Din maxima profesorului grija,

In jurul obositei mele inimi / Sa nu ma mai ajunga nicio schija.

Aud o ambulanta revenind / Cu cine stie ce bolnav aicea,

Alarma mi se pare un colind / Cu care se trateaza cicatricea.

Purtati-va de grija, fratii mei / Paziti-va si inima, si gandul,

De nu doriti sa vina anii grei / Spitalul de Urgenta implorandu-l.

Eu va salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se stie,

Recunoscand ca patul de spital / Nu-i o alarma, ci o garantie.

Va vad pe toti mai buni si mai umani / Eu insumi sunt mai omenos in toate,

Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani / Si tarii mele minima dreptate!".

Adrian Paunescu s-a nascut pe data de 20 iulie 1943, in Basarabia (Republica Moldova). El a fost un poet, publicist si om politic roman. Paunescu este cunoscut mai ales ca poet si ca organizator al Cenaclului Flacara. Este unul din cei mai prolifici poeti romani contemporani.

Autor:

Carmen Ulian

Sursa:

romanianvoice/ Poezii Adrian Paunescu

Sursa-foto:

tanasadan

cotidianul

Adrian Paunescu Blog

Taguri:

adrian paunescu, deces, poezii, poet