Schimbări majore în conducerea Yahoo
- Articol
- Video
- Foto
- Comenteaza
- Sondaj
Preşedintele consiliului de conducere al companiei Yahoo, Roy Bostock, şi trei alţi directori au anunţat că se vor retrage din companie.

Aceste plecări sunt asemănate de unii analişti cu "părăsirea corabiei care se scufundă", în timp ce alţii cred că este vorba de o încercare de recâştigare a încrederii investitorilor.
Pe lângă directorul boardului de conducere, se vor retrage şi directorii Vyomesh Joshi, Arthur Kern şi Gary Wilson, în locul lor fiind anunţaţi Maynard Webb, de la EBay, şi Alfred Amoroso, de la IBM.
Aceste schimbări vin în urma presiunilor tot mai mari efectuate de investitorii de pe Wall Street, care acuză paşii greşiţi făcuţi până acum de executivii companiei şi eşecul negocierilor cu privire la preluarea companiei de către Microsoft în 2008.
- Autor:
- Marian Andrei
- Sursa:
- zf
- Sursa-foto:
- lainformacion.com
-
Va deveni si Yahoo! o "chinezarie"?
Miliardarul chinez Jack Ma, presedinte al companiei Alibaba, a declarat ca ar fi foarte interesat de achizitia grupului american, care se confrunta cu stagnarea veniturilor si declinul cotei de piata
-
Carol Bartz, directorul general al Yahoo!, a fost concediata
Dupa doi ani si jumatate de mandat, directorul general al Yahoo!, Carol Bartz, a fost concediata prin telefon de presedintele consiliului de administratie al companiei.
-
Microsoft a renuntat la achizitionarea Yahoo
Grupul Microsoft a retras oferta avansata pentru cumpararea companiei de servicii online, Yahoo.










EUR
USD